OFICIAL | Richie Porte a semnat cu BMC. Cum vor fi împărțite Marile Tururi între australian și Tejay van Garderen

OFICIAL | Richie Porte a semnat cu BMC. Cum vor fi împărțite Marile Tururi între australian și Tejay van Garderen
  • Publicat:
  • Actualizat:

În prima zi de transferuri din actualul sezon de ciclism s-a oficializat mutarea despre care s-a vorbit intens în ultimele luni: Richie Porte (30 de ani), liderul lui Sky din Giro, a semnat cu BMC pentru sezonul 2016.

Deși Sky i-a oferit în ultimii ani două oportunități de a fi lider într-un mare tur – de fiecare dată „diavolul tasmanian” dezamăgind -, Porte simte că poate mai mult și a ales să semneze cu o echipă unde nu va fi „gregario”, cum s-a întâmplat mai mereu în cursele la care a participat și Froome.

Îi urăm bun venit în familia BMC lui Richie. Transferul lui aduce forță echipe noastre, dar și foarte multă experiență. Ne va permite să ne calculăm mult mai bine pașii și să mergem cu șanse la general în competițiile importante„, a spus managerul general al americanilor, Jim Ochowicz, sâmbătă dimineață, completat de rutierul australian: „Am fost aproape să vin la BMC încă de acum câțiva ani. Acum am ajuns aici și sunt extrem de bucuros. A fost o alegere dificilă, dar consider că este cea corectă. Vreau să duc mai departe moștenirea lăsată de Cadel (n.r. australian și el, în cei 5 ani petrecuți la BMC, Evans – foto, alături de Porte – a câștigat Turul Franței, dar și Turul Romandiei, Tirreno-Adriadtico, Criteriul Internațional, Giro del Trentino, sau Fleche Wallone), mă onorează să fac parte dintr-o asemenea echipă„.

  • Porte a câștigat nouă curse în acest sezon, cele mai importante fiind Paris-Nice, Giro del Trentino și Turul Cataluniei. Din păcate, obiectivul anului, Giro, a fost ratat, liderul Sky fiind nevoit să abandoneze.

Interesant de văzut este modul în care directorii tehnici de la BMC vor decide participarea în Marile Tururi pentru sezonul viitor, în condițiile în care îl au la dispoziție și pe Tejay van Garderen, care visează la un podium în Turul Franței. Cel mai probabil, „diavolul tasmanian” va fi lider în Giro și Vuelta, în timp ce americanul va fi selectat pentru Le Tour.

În privința datelor contractuale, BMC nu a făcut public nimic, abordând și de această dată o strategie discretă. Din câte se pare, la Sky Porte câștiga aproximativ 1,5 milioane de euro, astfel că probabil americanii i-au oferit cel puțin un salariu comparabil.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în…
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial:
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial: "Chiar dacă nu sună bine"
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie:
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
×